Arhiva

Toate articolele din ‘Meleaguri mioritice’

Millenium Bank … sau ce jigodii mai lucrează prin bănci

July 7th, 2010 4 comentarii

În disperare de cauză că avea nevoie de nişte bani în scurt timp ca să termine de renovat casa, o cunoştinţă a optat pentru un card de credit Millenium Bank. Banca i-ar fi acordat între trei şi şase salarii limită de credit. Din fericire, persoana respectivă s-a liniştit după ce a înţeles cât ar fi avut de plată la rată pentru un card cu dobândă de 32% pe an. Nu, nu am greşit; dobânda anuală la această bancă de şarlatani chiar este aproape o treime din suma împrumutată.

Răul era însă deja făcut: cardul fusese eliberat şi ridicat. Astăzi, persoana despre care vorbesc a fost la bancă pentru a anula cardul. Cu o falsă amabilitate, angajata (mă abţin cu greu să nu folosesc apelative colorate la adresa ei) a informat-o că nu este nevoie de nicio anulare deoarece nu a fost activat şi că poate să îl rupă pur şi simplu. Mai sceptică din fire, cunoştinţa mea a apelat la serviciul clienţi al băncii, de unde a fost informată că a fost minţită cu neruşinare şi că atât contul cât şi cardul sunt active.

Păi măi dragi angajaţi care trăiţi cu impresia că rolul clientului este să vă servească pe voi şi nu invers, aşa încercaţi voi să câştigaţi încrederea oamenilor în plină criză economică? Eu înţeleg că nu dă bine la sfârşit de lună să ai x carduri anulate, dar una e să încerci să convingă clientul să nu renunţe la serviciile tale şi alta e să îl minţi în faţă în speranţa că e suficient de prost ca să pună botul.

TDI power

May 20th, 2010 3 comentarii

Intr-o zi cu soare, circulam pe Magheru, stingherit de un cocalar care facea slalom si isi lua injuraturi de la toti participantii la trafic. Dupa norul de fum negru pe care il lasa in spate cand accelera, am realizat ca masina nu este vopista folosind o vopsea de tuning mata, asa cum am crezut la inceput, cand i-am vazut hayonul. Tare sunt curios sa vad si eu rezultatele pe care le-ar scoate un astfel de vehicul la ITP; ca deh…ITP-ul cica nu mai merge falsificat.

Asesoft se umfla de la o zi la alta

May 20th, 2010 7 comentarii

Acum mai bine de un an, Asesoft Distribution cumpara Flamingo Distribution si prelua controlul eMAG.ro si toata lumea era entuziasmata. Stau si ma intreb cati s-au gandit atunci la consecintele acestor manevre.

Acum vreo doua zile, mi-am aruncat un ochi prin oferta Asesoft pentru reselleri si nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut o multitudine de brand-uri despre care stiam ca sunt distribuite de alte firme. In cazul sistemelor portabile (de altfel cele mai importante la ora actuala), Asesoft distribuie Dell, Lenovo, MSI, Sony Vaio si Point of View. Citeste tot…

RCS&RDS pleaca la razboi

May 15th, 2010 2 comentarii

Problemele pe care la are Toyota din cauza neatentiei si nepasarii nu mai reprezinta o noutate pentru nimeni. Ceea ce stiu mai putini este modul in care cei de la GM s-au gandit sa profite de pe urma necazurilor concurentei. Acum cateva luni, compania oferea in Statele Unite ale Americii pachete promotionale si reduceri tuturor posesorilor de autovehicule Toyota care doreau sa achizitioneze un autovehicul de la ei.

Romanasii nostri nu sunt atat de prosti cum crede lumea, au bagat la cap, au aplicat ceva modificari si au pus in practica. Astfel, RCS&RDS – probabil cel mai agresiv operator de Internet si televiziune, incearca sa isi majoreze cota de piata printr-o masura similara celor de la GM. Provider-ul a lansat in mai multe orase din tara o oferta speciala pentru abonatii UPC. Citeste tot…

Categories: Meleaguri mioritice Tags: ,

Simbolurile muncii in Romania

May 13th, 2010 4 comentarii

Cam asa se procedeaza in Romania de ani buni, mai ales la stat, dar de multe ori si in sectorul privat, unde eficienta ar trebui sa fie singura care sa conteze. Poate ca asta ofera cateva explicatii asupra motivului pentru care ne aflam unde ne aflam…

Categories: Meleaguri mioritice Tags: , ,